Povestea REBIF

 

După trei ani de tratament cu Rebif, am început terapia cu Ocrevus.

În tot acest timp, însă, am păstrat toate seringile goale de Rebif. Nu știam exact de ce le țin. Le adunam aproape mecanic. Poate pentru că fiecare seringă reprezenta o zi, o luptă, o injecție făcută cu teamă sau cu speranță.

Erau, într-un fel, chinul meu. Suferința mea. Durerea mea. Dar și dovada rezistenței mele.

 

 

La un moment dat am citit un articol intitulat „Cele 468 de nuanțe ale Rebif”.

 

 

 

Mi-a plăcut profund ideea de a transforma experiența tratamentului într-o formă de expresie artistică. Atunci am simțit că trebuie să fac și eu ceva cu seringile mele. Ceva asemănător, dar care să mă reprezinte.

 

Am ales un tablou celebru – desigur, doar o reinterpretare:
„The Starry Night” – Vincent van Gogh.

 

 

Este una dintre cele mai recognoscibile lucrări ale lui Van Gogh, inspirată de peisajul văzut de artist la Saint-Rémy-de-Provence. Liniile învolburate, formele distorsionate și dinamica cerului creează o atmosferă intens emoțională. Se spune că a pictat uneori noaptea, folosind o lumânare fixată în pălărie.

Povestea tabloului m-a impresionat. Iar ideea de a transforma propria luptă într-un cer înstelat mi s-a părut potrivită.
Am pregătit suportul fixând în spatele tabloului un strat de rigips, pentru a putea monta seringile în siguranță. Apoi am preparat culorile, inspirându-mă din nuanțele originale.

Am încărcat seringile cu vopsea și, una câte una, le-am fixat pe suprafață.

Fiecare seringă a devenit o tușă.

Fiecare injecție – o stea.

Fiecare moment dificil – parte dintr-un cer care, privit de la distanță, nu mai înseamnă durere, ci lumină.

Rezultatul nu este doar un tablou. Este o poveste. Este transformarea suferinței în creație.

Și da — sunt mândru de ceea ce a ieșit.